Cum chefuia Constantin Brâncuşi

Una dintre petrecerile de pomină a avut loc în anul 1924. În anul 1924, intelectualii bucureşteni, scriitori, artişti plastici sau pur şi simplu „chibiţii" acestora au fost cuprinşi de o vie animaţie la vestea că „vine Brâncuşi". Această ştire a şi devenit un adevărat salut atunci când se întâlneau pe stradă. Iar Brâncuşi a venit, ceea ce a prilejuit grupului avangardiştilor, Tristan Tzara, H. Maxy, Marcel Iancu şi Ion Vinea, să ofere mese festive şi întâlniri la cafenele, secondate întotdeauna şi de o armată de veleitari la nemurire. Dar, într-o zi, Păstorel Teodoreanu, cunoscut pentru epigramele lui şi „cronica gastronomică" din diferite reviste, a propus să se organizeze o masă la care Brâncuşi să fie „numai al nostru". Poetul Ion Vinea a publicat, deja, în „Contemporanul" de atunci în întâmpinarea acestei întâlniri cu marele sculptor, un poem, un adevărat imn de slavă, intitulat chiar „Pasărea măiastră". „Versuri delicate, vibrante, de mare audienţă", conform memorialistului Ioan Rusu Şireanu, „cronicarul" acelei întâlniri. Cum arăta Brâncuşi Şi iată-l pe Brâncuşi la Bucureşti: „S-a oprit în faţa noastră. Are aproape 50 de ani. Barba lunguiaţă, dezordonată, ascuţită în vânt, are luciu de lac negru şi presărări sure, ici-colo. Ne priveşte scurt, repede, cu ochi sfredelitori, cu o sprânceană puţin ridicată. În salut şi în vorba lui e un stil rustic, ca la românul care cunoaşte tot satul". După ţuicile de rigoare, cu icre şi măsline, şi apoi după primele pahare cu vin, Păstorel Teodoreanu, convins că l-a dat gata, îl întreabă dacă i-a plăcut saramura de crap. Brâncuşi răspunde calm şi sigur de el: „E crap de crescătorie... cam umflat cu grăsime, cam aromat... Saramura e prea lungă". Zâmbeşte apoi maliţios şi rezumă: „bucătarul s-a căznit, dar numai cazna nu ajunge. Are prea mult morcov, a stat la un foc prea tare... Încolo, merge"... Apoi, patronul localului a servit un „ghiveci al casei". Din nou, Păstorel s-a aplecat spre Brâncuşi şi l-a întrebat dacă îi place, iar maestrul a răspuns: „bucătarul s-a căznit. Dar numai cazna nu ajunge. Are prea mult morcov, a stat la un foc prea tare". După care, Cezar Petrescu i-a luat-o înainte şi l-a imitat în veselia tuturora: „Încolo, merge!". Masa a continuat cu glume şi dialoguri ironice sau serioase, până ce Păstorel a citit versurile făcute cu acest prilej. „Cu ciocanul şi cu dalta sunteţi, maestre, divin. Dar acum întreb o alta: Fi-veţi, oare, şi la vin ?!". Brâncuşi l-a privit insistent câteva clipe, după care l-a întrebat: „Mă provoci?!". Iar când Vulturescu s-a declarat „un băutor eminent", fără să mai aştepte răspunsul, l-a luat lângă el şi pe Păstorel şi, în timp ce întindea paharele, a cerut repetat: toarnă, toarnă, toarnă. Şi, astfel, paharele se goleau unul după altul într-un ritm nebun. După un timp, Păstorel a căzut pe un scaun, terminat. A mai durat puţin până ce şi Vulturescu a avut aceeaşi „soartă" şi a căzut complet ameţit pe alt scaun. Brâncuşi, după ce a văzut că nu mai are adversari la pahar, l-a luat pe Păstorel în braţe şi a jucat cu el o ciuleandra drăcească. Apoi l-a aşezat pe un scaun şi l-a luat la rând pe Vulturescu, l-a învârtit minute în şir fără să se clatine o clipă. A fost o noapte de pomină, de care bucureştenii şi-au amintit mult timp.] Virgil Lazar, Romania Libera